Despina Hoinaru,
fondator Biene Maja
Sunt Despina Hoinaru, mamă a doi copii, fată și băiat, care au în prezent 16, respectiv 14 ani. Am absolvit Academia de Studii Economice din București și am lucrat în domeniul financiar, unde probabil aș fi activat și astăzi dacă nu mi-aș fi dorit atât de mult să îmi îndeplinesc visul. De când mă știu iubesc copiii, iar dorința de a avea o gradinita particulara Bucuresti a fost mereu în gândul meu, devenind arzătoare și concretizându-se odată cu apariția propriilor copii. Am ales să renunț la cariera în domeniul serviciilor financiare pentru a putea contribui la formarea generațiilor viitoare și la dezvoltarea unei comunități în jurul culturii și valorilor germane.
Astfel am decis să-mi completez studiile cu Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar și să pun bazele Biene Maja Kindergarten. De asemenea, tot personalul didactic angajat la gradinita particulara Baneasa are studii superioare.
Consider deosebit de importantă etapa de dezvoltare a copiilor din primii ani de viață și știu de câtă afecțiune și atenție au nevoie pentru a crește frumos. Pentru mine este o împlinire sufletească să am posibilitatea de a construi un spațiu fizic și emoțional în care copiii să se simtă în siguranță, valorizați, apreciați și stimulați. Mi-am dorit ca în anii în care aceștia fac parte din familia Biene Maja să fie valorificați la maximum, iar cei mici să își însușească limba germană, care sa le fie predată la cele mai înalte standarde astfel încât aceștia să o acumuleze fără stres, dar riguros, până la nivelul de vorbitor nativ.
În ultimii ani, se pune tot mai mult accent pe fericirea copilului, lucru cu care sunt de acord. Totodată consider la fel de importante structura și disciplina. Rolul nostru este de a îi ghida pe cei mici și de a le oferi cunoștințe ce țin atât de cultura generală, cât și de un conținut bogat.